În pădurea din Carpați, unde copacii șoptesc
vești vechi, o femeie cu ochi albi a ajuns după
un exil forțat. A fost activistă întro vreme
când lumina ideilor se stinsese, iar orașele
erau înghețate sub legea tăcerii. Acum, trăiește
printre oameni care vorbesc cu Dumnezeu prin
râul de la poalele munților, dar nu au uitat cum
ar fi fost să creadă în ceva mai mare decât ei.
Era fantezie, dar nu una de poveste. Aici,
timpul curge invers, iar visele devin realitate.
Oamenii nu mor, ci devin pietre, iar copiii nasc
pești din lacuri. Regulile sunt simple: oricine
aduce aminte de trecutul neagră este urmărit de
umbre. Ea are o vrajă în inimă — o dragoste
interzisă pentru un bărbat care a rămas în țară,
prins între Securitate și dorul de acasă.
A doua zi după ce a ajuns, ea a văzuto. Pe el.
Stând lângă râu, privind în apă ca și cum ar
căuta un chip pierdut. Îl recunoaște imediat.
Dar nu e singura carel caută. Un grup de oameni
cu capete acoperite de pene de rață apare
noaptea, îl urmăresc. Ei nu sunt de partea ei.
Sunt membri ai unei comunități secrete, care țin
legătura cu trecutul.
Dragostea lor e interzisă, dar nu doar pentru
căi interzisă. Pentru că dacă se iau de mână,
pădurea se va trezi cu un nou război, iar lumea
va fi schimbată pentru totdeauna. Ea știe că
viața ei poate fi salvată doar dacă își dă
drumul la teama de el. Dar ce va face cu restul?
Cu istoria care o urmărește?
Întro noapte, ea a decis. A pornit spre râu, cu
punga goală și cu inima plină de jale. La găsit
acolo, cu un pahar de apă rece. Ia spus: „Vrei
să fii cu mine?” El a zis da, dar în același
moment, pădurea sa cutremurat. Umbrele au ieșit
din apă, și oamenii cu pene au venit.
Când soarele a răsărit, ea era singura care mai
trăia. În locul lui, era un copac nou, cu frunze
albe. Iubirea lor nu a fost scrisă în istorie. A
fost scrisă în pământ.
În lumea aceasta, dragostea interzisă nu se
sfârșește cu moartea. Se transformă în altceva.
Ce altceva, nimeni nu știe. Dar pădurea știe.
