Întro noapte fără lună, pe străzile înguste ale
unui oraș care nu există pe hărți, un nobil
sărăcit numit Iuliu se trezește cu o pungă de
bani falsi în buzunar. Oamenii de la secția de
poliție interbelică îl recunosc după vechiul său
chip, dar nimeni nu știe cine este. El își
amintește doar de un copil mic, rămas pe
marginea unui drum, iar vocea unei femei
strigând: „Nu teai fi putut salva!”
Lumea lui este un experiment științific învăluit
în mister. Un laborator subteran, ascuns sub un
biserici ruinată, controlează timpul prin
intermediul unei mașini ce transformă memorii în
realitate. Cei care intră nu mai ies același om.
Iuliu e cel deal șaptelea subiect al experienței,
iar el simte cum fiecare pas îl aduce mai
aproape de o culpabilitate pe care nu o poate
numi.
Fuga peste graniță devine o nevoie, dar
granițele sunt protejate de niște guardieni care
nu pot fi înșelați. Ei nu au fețe, doar ochi
roșii și o limbă pe care nimeni nu o înțelege.
Iuliu trebuie să traverseze o zonă de șapte mile
unde toate umbrele se mișcă singure. Acolo, el
întâlnește o femeie cu un pelerin roșu, carel
duce la un sat tradițional, unde viața e
guvernată de o lege veche: oricine are sânge pe
mâini trebuie să plaseze o ofrandă la altarul
bisericii.
Culpabilitatea e un mecanism al lumii sale, un
sistem care nu permite uitarea. În sat, Iuliu
descoperă că copilul pe carel vede în vis e
propriul său fiu, pierdut întro zi de iarnă,
mult timp în urmă. Dar dacă el își recunoaște
greșeala, va fi iertat? Sau va deveni o parte a
legendei, un erou al poveștilor locale?
În ultima noapte, Iuliu stă în fața altarului,
cu brațele goale. Femeia cu pelerinul roșu îi
spune că nu are nevoie de ofrandă — sufletul său
e deja dat. El închide ochii și se simte liber,
dar când deschide iarăși ochii, e tot acolo, în
sat, dar altădată. Lumea lui sa schimbat, dar nu
a dispărut.
În acea dimineață, un nou nobil sărăcit apare în
orașul interbelic, cu o pungă de bani falsi în
buzunar.
