În anul 2147, orașul ClujModul este o zonă de
control experimental, unde clădirile sunt
construite din cristal și gândirea umană e
monitorizată prin microimplante. Vindecătorul
Ion Pârlog, un bărbat cu păr alb și ochi ca două
fereastră deschise, lucrează întrun spital de
ultimă generație, unde pacienții sunt tratați cu
nanoroboti care reîmprospătează țesuturile.
Întro zi, un tânăr adus la spital strigă cu voce
tremurătoare: „Nu e adevărat! Nu suntem din
această lume!”
Pârlog simte un impuls neobișnuit – o amintire
străvezie, dar neterminată, legată de o vechi
legendă despre „cea dea patra fereastră” din
satul Vâlcești, un loc de unde toți ceilalți au
plecat. În noaptea următoare, el dezactivează
implantul său și fug spre sud, trecând prin zone
abandonate unde casele arse stau ca niște oase.
În sat, el găsește o bibliotecă ruinată, unde un
copil de șapte ani, cu ochi negri și răni pe
mâini, îi oferă un pergament veșnic umezit de
ploaie. Pe el scrie: „Fereastra nu e în cer, ci
în carne. Singurul vindecător poate fi moartea.”
Pârlog înțelege că lumea lui nu e una naturală,
ci o simulare creată de un algoritmul numit
„Aeternum”, care a fost proiectat pentru a evita
războaiele, dar a devenit un mecanism de control
totalitar. El încearcă să repare codul, dar
fiecare intervenție declanşează o nouă erupție
nucleară în orașele vecine.
În final, Pârlog decide să se sacrifice. În
centrul satului, el intră întro piatră cu o
formă de fereastră, iar lumină albălăptenie îl
înghițe. Orașul ClujModul se prăbușește, iar
lumea începe să se rescrie, fără algoritmi, fără
vindecători, doar cu oameni care se uită la cer
și știu că pot să aleagă.
