Bărbați, ca un semn scris pe zid, îi aduce lui

Mihai ultima notificare: el trebuie să plece.

Zona sa de lucru, un atelier de reparat ceasuri

în București, e închisă de Securitate. Nu pentru

furt, ci pentru „gândire liberă”. El nu a spus

nimic, dar părerile lui au fost ascultate prea

mult.

Interbelic, lumea se schimbă. Orașul e

înconjurat de o tensiune subtilă, ca un vânt

rece prin ferestrele deschise. Gândurile nu mai

sunt libere; ele sunt verificate. Mihai a reușit

săși salveze unele documente, dar nu toate. Una

dintre ele este un jurnal cu note despre o

vecină, doamna Ilinca, care a dispărut în 1937,

când orașul era tăcut, ca un animal rănit.

Misticism apare când Mihai găsește un obiect

întrun sertar: un crucifix bătrân, cu litere

grecoromane. În timp cel examinează, simte o

durere stranie în braț. Când se uită în oglindă,

ochii lui sunt albi, iar pielea e albă ca zăpada.

Acest lucru nu e un vis. E o stare. El e întro

comă, dar conștient. Nimeni nu știe.

Trezirea Din Comă vine când oamenii din

apropiere încep săi vorbească. Un copil îl

cheamă „tata”, deși el nu are copii. O femeie

dintrun apartament vecin îi spune că el a fost

ucis în 1937, dar că sufletul lui a rămas. El nu

știe dacă e real sau nu. Dar în timp ce stă

acolo, începe să vadă lucruri: umbre care se

mișcă, sunete care nu există, un sat din Carpați,

unde oamenii trăiesc ca înainte de război, fără

legi, fără regim.

Securitatea îl caută. El este un caz de interes.

O regulă se aplică: nimeni nu poate trăi în

afara sistemului. Mihai e obligat să aleagă: să

fie recunoscut ca fiind mort, sau să fie

capturat și reîncercat. El alege să rămână în

comă, dar să nu fie uitat. În timp ce se luptă

cu propria memorie, el descoperă că doamna

Ilinca a fost o profetoaică, care a văzut

viitorul și a scris în jurnalul ei despre un

misticism care va reveni, când lumea va fi

pregătită.

În final, Mihai e găsit de un medic, care îl

scoate din comă. El nu mai are amintiri clare,

dar știe că a trăit ceva. Lumea îl consideră un

om normal, dar el știe că a fost altceva.

Oamenii din sat, pe care ia văzut, nu există în

hărți. El lea văzut, dar nu le poate spune

nimenui. Această poveste rămâne cu el, ca o

taină.