Întrun apartament din București, 1967,
funcționarul Ionescu primește o dosar pe care
nul recunoaște. Femeia din imagine are numele
Ștefania Munteanu — o persoană șterasă din toate
arhivelile. În noaptea următoare, o vede în
stradă, purtând un pălărie de căldăruși, iar ea
îi spune: „Team așteptat”.
Când încearcă să investigheze, găsește că toate
notele despre ea au fost șterse de un alt agent,
iar fișa ei de identitate este falsă. În timp ce
urmăreșteo, descoperă că ea știe detalii
personale despre el, inclusiv un secret din
copilărie. Ionescu începe să creadă că e un joc
al Securității, dar se oprește când o vede
plângând în fața unei poze cu un bărbat ucis în
1948.
Întro noapte, Ștefania îi oferă un caiet cu
scrisori din anii '40, semnate de un om pe care
Ionescu îl credea mort. Caietul conține dovezi
despre o rețea de rezistență, și una dintre
scrisori menționează o „răscumpărare a
păcatelor” care trebuie să aibă loc în 1967.
Ionescu decide să le distrugă, dar înainte de
asta, o vizitează pe mama lui, care îi spune că
tatăl lui a fost implicat în acel cerc.
La sfârșitul lunii, Ionescu este chemat la un
convorbire. Ofițerul îi oferă un document:
Ștefania Munteanu a fost reprezentantă a unui
partid interzis, iar dosarul ei a fost reactivat.
El e ales să o aducă la Securitate. Înainte de a
pleca, o vede plecând spre gară, cu o geantă
plină de hârtii. Nu mai apare niciodată.
În 1989, un ofițer tânăr găsește întrun dosar
vechi o notă: „Ionescu a ales săși răscumpere
păcatele. Identitatea lui a fost ștearsă, dar
amintirea lui a rămas.”
