Bărbatul își dorește să fie văzut, dar nimeni
nul cunoaște. Întrun bloc din București, unde
peretele se desprinde de la pătrunderea
umidității, el găsește o carte veche, legată cu
piele de șoapă. Cuvintele din ea îl chemă, dar
nu vorbesc românește. Se oprește pe scară,
respiră adânc, și citește un cuvânt. Înainte de
a apuca săși recapete echilibrul, zidurile încep
să tremure, iar lumina devine galbenă.
În același oraș, un ofițer al Securității
inspectează un apartament gol. A fost dat în
chirie pentru un an, dar locatarul nu sa
prezentat. Pe birou, un jurnal cu pagini goale.
O notă: "Nu sunt sigur dacă exist". Ofițierul
aruncă jurnalul în coș, dar o tâmplă din perete
se deschide, lăsând un miros de mucegai și
tăcere.
Bărbatul încearcă să repete cuvântul, dar nu mai
are vocea. Gâtul îi este tichinet, ca și cum
cineva iar fi strâns o șirină. În spatele lui,
un om cu ochi albi îl urmărește. Nu e un om. E o
formă care se apropie, fără a face zgomot.
Bărbatul simte că se întunecă, dar nu pierde
conștiința. În loc de durere, un gust de fier în
gură.
Întrun sat de pe Carpați, o femeie în vârstă
scrie o scrisoare pe un hârtie de băi. Este
ultima ei zi. Înainte de a pleca, ia un
candelabru de lemn șil aprinde. Focul nu arde,
dar lumina se extinde. O umbră apare în fața ei,
dar nu e o umbră. E un chip pe care îl
recunoaște, dar nu poate spune când la văzut
ultima oară.
Bărbatul încearcă să fugă, dar drumurile din
București au început să se schimbe. O stradă se
transformă întro pădure, iar o poartă dintrun
hotel se deschide spre un alt oraș, cu clădiri
de piatră și nori de ploaie. El stă pe marginea
unei bănci, știe că nu poate reveni. În mâna lui,
cartea este goală. Toate cuvintele au dispărut.
Ofițerul ajunge la bloc, dar ușa e deschisă.
Înăuntru, nici un semn de viață. Doar o siluetă
pe perete, cu mâinile ridicate. În timp ce
inspectează camera, un sunet de pasi se aude din
curte. El se întoarce, dar nu vede nimic. Doar
un râs slab, aproape imperceptibil.
Bărbatul se oprește în fața unei biserici vechi,
unde oamenii nu mai vin. Înainte de a intra, se
uită la cer. Nu e noapte, dar nici zi. Lumina
este neclară, ca o amintire de copil. Intră, dar
biserica e goală. Singurul lucru care există
este un altar cu o mână întinsă. El se apropie,
dar nu poate atinge. În momentul în care își
dorește să fie liber, mână se deschide, și el
cade întrun abis de tăcere.
Femeia din sat moare înainte de a putea trimite
scrisoarea. Înainte de a se întuneca, vede o
lumină albă care coboară din cer. Nici un semn
de sfârșit, doar o întrebare fără răspuns.
Înainte de a se opri, spune un singur cuvânt:
"Libertate".
Bărbatul nu știe dacă a visat sau a trăit. În
fața lui, o carte nouă, cu pagini albe. Nu are
vocea, dar poate citi. Înainte de a deschide,
aude un zgomot. Un picior, apoi un altul. El
rămâne nemișcat, știe că nu va mai fugi. În
momentul în care își dorește să fie văzut,
cartea se deschide, și toate cuvintele apar. Dar
el nu le citește. Le știe deja.
